Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Samfest Jazz International, pe scena din parcul Turnul Pompierilor

Parcul unde se află amplasat Turnul Pompierilor din municipiul Satu Mare va găzdui în acest an o nouă ediție Samfest Jazz International, în perioada 22-25 iunie.
La scena ce va fi amplasată la poalele Turnului Pompierilor sunt așteptați sătmărenii care apreciază cultura, simplitatea și frumosul.
În prima zi a festivalului Samfest Jazz International 2017, joi, 22 iunie, ora 18:30, va avea loc un concert simfonic în aer liber.
Dirijorul va fi artistul german, maestrul Franz Lamprecht, care în cei 30 de ani de carieră a evoluat pe scene din toată lumea, s-a indrăgostit de Satu Mare, unde a devenit cetățean de onoare și director muzical al Filarmonicii „Dinu Lipatti“.
Solistul va fi violonistul Francesco Ionascu, născut în Veneția, laureat a peste 25 de concursuri naționale și internaționale.
Programul cuprinde lucrări spectaculoase ale lui Joseph Hellmesberger jr., Henryk Wieniawski, Franz Lehár, Fritz Kreisler, Johann Strauss jr., precum și o piesă a lui Louis Armstrong, ”Satchmo”.

Lasă un comentariu