Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Ziua Drapelului Național, marcată la Carei printr-o expoziție de fotografie

Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” în colaborare cu Biblioteca Municipală Carei, cu sprijinul Direcției de Cultură a Municipiului Carei au marcat Ziua Drapelului Național, luni, 26 iunie 2017,
printr-o expoziție de colaje fotografice intitulată „Drapelul Național - de la începuturi până azi”, care surprinde transformările drapelelor din provinciile românești, precum și ale tricolorului, de-a lungul vremii.
Evenimentul a fost deschis în prezența unui grup de elevi, participanți la programul de vacanță, organizat de biblioteca municipală, „Bibliovacanța”, însoțiți de doamnele biliotecare și părinți, a câtorva reprezentanți ai Asociației de pensionari „Castelanii Seniori - 2015” și a câtorva reprezentanți ai partidelor politice.
Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” a prezentat semnificația zilei și detalii despre istoricul Drapelului Național, după care i-a invitat pe cei prezenți să admire expoziția.
Expoziţia conţine 40 de colaje fotografice şi este structurată pe 6 categorii: drapele ale provinciilor istorice şi ale domnitorilor, drapele de luptă, drapele din perioada Regatului, steme boiereşti, transformările tricolorului şi picturi şi fotografii în care apar drapelele româneşti.
Colajele fotografice pot fi admirate în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei, timp de două săptămâni, începând de luni, 26 iunie 2017.

Lasă un comentariu