IȘJ a publicat Broșura pentru admiterea în învățământul liceal și profesional, inclusiv dual - 2017

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a publicat pe site-ul web www.satmar.ro Broșura pentru admiterea în învățământul liceal și profesional, inclusiv dual.
Materialul cuprinde informații referitoare la admiterea în clasa a IX-a și prezintă un ghid util în vederea orientării școlare, atât pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru părinții acestora. Broșura este editată de ISJ Satu Mare, în parteneriat cu CJRAE Satu Mare și va fi distribuită gratuit absolvenților clasei a VIII-a din anul școlar 2016-2017.

În planul de școlarizare pentru anul școlar 2017-2018, la nivelul județului Satu Mare, sunt cuprinse 119 clase a IX-a în învățământul de masă de stat, din care 80 clase învățământ liceal (39 clase filiera teoretică, 30 clase filiera tehnologică, 11 clase filiera vocațională) și 39 clase învățământ profesional cu durata de 3 ani. Pentru anul școlar 2017-2018, sunt deasemenea prevăzute 24 de locuri pentru învățământul profesional special.

Modificările legislative au făcut posibilă reconfigurarea învățământului profesional prin introducerea, începând cu anul școlar 2017-2018, a învățământului dual, cu următoarele caracteristici:
 este organizat la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică;
 asigură oportunități sporite de educație și formare profesională pe baza unui contract de parteneriat și a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici;
 operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;
 facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unității de învățământ partenere.

Din cele 39 clase de învățământ profesional cuprinse în oferta de școlarizare, la nivelul județului Satu Mare, sunt oferite 12 clase de învățământ profesional dual, cu 338 de locuri și 8 operatori economici implicați, la următoarele unități de învățământ:
 Colegiul Tehnic de Transporturi și Telecomunicații ”Ion I. C. Brătianu” Satu Mare - 2 clase cu 56 de locuri în calificările Operator la mașini cu comandă numerică și Electronist aparate și echipamente;
 Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”George Emil Palade” Satu Mare - 2 clase cu 60 de locuri în calificarea Electronist aparate și echipamente;
 Colegiul Tehnic ”Unio – Traian Vuia” Satu Mare – 1 clasă cu 28 de locuri în calificările Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic, respectiv Sudor;
 Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Satu Mare – 2 clase cu 60 de locuri în calificările Tâmplar universal și Tapițer-plăpumar-saltelar;
 Liceul Tehnologic ”Simion Bărnuțiu” Carei – 3 clase cu 84 de locuri în calificările Tapițer-plăpumar-saltelar, Confecționer produse textile și Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic;
 Școala Gimnazială ”George Coșbuc” Medieșu Aurit – 2 clase cu 50 de locuri în calificările Tâmplar universal, Tapițer-plăpumar-saltelar și Confecționer produse textile.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii