Grădinița nr. 7 din Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, asociația Rotary Club Satu Mare Samus și asociația Acasă la căminul 7 Satu Mareau derulat a IV-a ediție a Proiectului educațional “Atelierele PetitCHEF” 2023, faza județeană.

Proiectul de prevenire a victimizării minorilor ”Copilăria: magie în siguranță” inițiat de către Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității în luna octombrie continuă a fi implementat în grădinițele din județul Satu Mare de către polițiștii sătmăreni din  structurile prevenire, poliția protecția animalelor, logistic, rutieră. 

Primăria Municipiului Satu Mare continuă să facă demersuri pentru a veni în sprijinul părinților care s-au întors la muncă și nu au în grija cui să îi lase pe cei mici.

Începând din luna iulie, șapte grădinițe din municipiu își redeschid porțile. Astfel, fiecare părinte care dorește să îşi trimită copilul la grădiniţă va avea această posibilitate.

Creșele și grădinițele rămân cu siguranță închise până la jumătatea lunii iunie, iar după acel moment decizia depinde de felul în care va evolua situația infectării COVID,  a afirmat, joi, ministrul Educației Naționale, Monica Anisie, la Realitatea Plus.

Scopul cursului este pregătirea pedagogilor pentru integrarea eficientă a copiilor proveniți din medii sociale defavorizate.
În această săptămană poliţiştii rutieri şi poliţiştii de prevenire au susţinut mai multe activităţi educative în grădiniţe de pe raza municipiului SatuMare, în cadrul săptămanii Şcoala Altfel.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii