Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
Lóránd Magyar: ”Reducerea birocrației pentru fermieri” Foto: Satu Mare News

Lóránd Magyar: ”Reducerea birocrației pentru fermieri”

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
„În sfârșit, vom putea ajuta în mod concret fermierii, mulțumită propunerii legislative din partea UDMR care reduce masiv birocrația în agricultură.
Proiectul a fost introdus deja în mandatul anterior, senatorul Csaba Pataki fiind printre inițiatori.” – a relatat deputatul UDMR Lóránd Magyar. O modificare importantă este prelungirea valabilității adeverințelor de producător de la un an la cinci ani. Acest lucru înseamnă că fermierii nu vor mai fi obligați să își reînnoiască adeverințele în fiecare an, dar vor trebui să introducă totuși datele de producător.
În programul UDMR privind agricultura și dezvoltarea rurală apare și sprijinirea producătorilor mici și mijlocii, respectiv reducerea birocrației în domeniu, adică tocmai acele obiective care au fost avute în vedere prin adoptarea noii legi, un pas mic, dar important în acest proces.
„Aflându-mă în deplasare prin zonele rurale, vorbind cu fermieri și manageri agricoli, deseori s-a pus această problemă și cred că inițiativa noastră are un rost aparte. Important este să căutăm soluții la problemele concrete ale fermierilor și să îi sprijinim acolo unde au cea mai mare nevoie. Acum își vor putea vinde produsele cu mai puțină birocrație și chiar dacă pare a fi un pas mic, totuși cred că trebuie să le simplificăm viața și munca fermierilor cât mai mult.” – a explicat parlamentarul.
Proiectul legislativ al UDMR așteaptă promulgarea din partea președintelui și va intra în vigoare din 1 ianuarie 2018.

Lasă un comentariu