Cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului, Centrul de tineret și voluntariat „Sfântul Paul” al Caritas a recunoscut meritele tinerilor care s-au implicat activ în munca organizației în anul 2019, în cadrul unei festivități care a avut loc miercuri după-amiază.
Evenimentul a fost deschis de directorul general al Caritas, părintele dr. Ioan Roman care i-a îndemnat pe tineri să nu renunțe niciodată la visurile lor, chiar dacă întâmpină dificultăți. Dacă vor rămâne conectați la realitate – și voluntariatul îi ajută în acest sens oferind o oportunitate excelentă pentru cunoașterea directă a realităților sociale – ei vor putea să-și realizeze toate visurile, a afirmat părintele.
Directorul a adus mulțumiri voluntarilor pentru devotamentul și implicarea cu care au sprijinit activitatea Organizației Caritas în acest an și a subliniat că dorește ca ei să colaboreze în continuare cu Caritas pentru a face lumea un loc mai bun. Echipa Centrului „Sfântul Paul”: psihologa Sălăjan-Kinczel Brigitta și pedagoga Magyar Noémi au înmânat diplome de apreciere și câte-un pachet cadou celor mai activi voluntari.
Ajutorul oferit de tineri a fost foarte variat: ei s-au implicat în organizarea și derularea evenimentelor de solidaritate ale Caritas și au sprijinit munca specialiștilor care lucrează în centrele organizației, înfrumusețând zilele copiilor și vârstnicilor care frecventează aceste unități sociale.
Printre tinerii premiați s-au numărat atât voluntari cu multă experiență, cât și elevi care au fost atrași de acest domeniu special recent, alăturându-se echipei începând cu anul școlar 2019/2020.
În munca organizației, în cursul anului 2019, s-au implicat voluntari de la zece licee sătmărene, elevi care studiază la Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János”, Liceul Reformat, Colegiul Național „Kölcsey Ferenc”, Liceul de Arte „Aurel Popp", Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş”, Liceul Tehnologic Ion I.C. „Brătianu”, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger", Liceul Tehnologic „Elisa Zamfirescu”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade", respectiv Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt".
După înmânarea diplomelor, în cadrul unui atelier de creație, voluntarii, împreună cu echipa Centrului „Sfântul Paul” au confecționat decorațiuni de Crăciun, punându-și în valoare talentul și originalitatea.
Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și-a asumat chiar de la înființare sarcina de a crea și întări comunitatea, căci numai o comunitate puternică poate crea un viitor mai bun. Tinerii voluntari ai Caritas formează o comunitate adevărată, ei fiind dornici să-i ajute pe semenii aflați în dificultate ori de câte ori este nevoie.