pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Guvernul a lansat platforma online COVID-19 Știri Oficiale

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Guvernul României, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, şi organizaţia neguvernamentală Code for Romania au lansat platforma online "COVID-19 Ştiri Oficiale" www.stirioficiale.ro.

Platforma online ”COVID-19 Ştiri Oficiale” centralizează doar informaţii din surse sigure, precum comunicatele oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică constituit de Guvern, hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi înregistrările conferinţelor de presă susţinute de oficialii cu responsabilităţi în domeniu. 

  • Operaționalizarea Autorității pentru Digitalizarea României și digitalizarea Secretariatului General al Guvernului sunt priorități ale mandatului meu deoarece ne dorim ca prin informatizarea administrației publice să reconstruim încrederea în instituțiile statului. În această perioadă, în care populația este greu încercată, este esențial ca oamenii să fie foarte bine informați, din surse oficiale și verificate. În acest sens, a fost lansată platforma online COVID-19 Știri Oficiale, al cărei obiectiv principal este combaterea dezinformării și a fake news-urilor, a declarat secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Proiectul COVID-19 Știri Oficiale este realizat în baza unui protocol de colaborare semnat între Secretariatul General al Guvernului și organizația neguvernamentală Code for Romania.

Totodată, pentru a susține recomandările date de Ministerul Sănătăţii, privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19 și în conformitate cu indicațiile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Autoritatea pentru Digitalizarea României și echipa Code for Romania mai au în lucru următoarele platforme: Date la Zi – date anonimizate cu privire la cazuri, Stăm Acasă – centralizarea și monitorizarea persoanelor aflate în autoizolare, Diaspora Hub – centralizare și monitorizare/ comunicare suport, Ce Mă Fac – chestionare care pot să ajute populația să înțeleagă situația și RO Help – colectarea coerentă și în siguranță a ajutoarelor.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii