Echipa Centrului de zi pentru vârstnici de pe aleea Jiului s-a implicat activ chiar de la început în campania de informare derulată la nivel național, având ca scop promovarea vaccinării împotriva COVID-19. Rezultatele vorbesc de la sine: atât angajații, cât și beneficiarii sunt vaccinați în proporție de aproape 100%. Pentru a facilita primirea și celei de-a treia doze de vaccin, unitatea a adresat o cerere conducerii Centrului de Vaccinare de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Satu Mare, solicitând imunizarea beneficiarilor la sediul Centrului de zi, cerere la care răspunsul a fost unul afirmativ. Astfel, joi, 7 octombrie, dr. Csik Maticu Balazs Ferenc, s-a deplasat la club și în colaborare cu asistenta medicală a unității, Lidia Doboș au administrat doza booster beneficiarilor care au optat pentru doza 3 de rapel.
Înainte de administrarea vaccinului, medicul a trecut în revistă cele mai importante informații referitoare la doza booster. Vârstnicii au apreciat mult faptul că primesc informații direct de la un specialist.
Referitor la reacțiile adverse după administrarea dozei 3, dr. Csik Maticu a menționat că nu au fost semnalate până acum. Bineînțeles, posibilitatea acestora nu este exclusă, însă neplăcerile provocate de reacțiile adverse sunt totuși mult mai mici față de cele cauzate de spitalizare.
În continuare a enumerat centrele de vaccinare din Satu Mare, oferind detalii privind programul lor de funcționare și subliniind faptul că se poate prezenta fără programare la aceste centre, doar cu buletinul, orice persoană care a primit doza de rapel cu cel puțin 180 de zile în urmă. Specialistul a explicat celor prezenți de ce s-a optat pentru acest interval de 6 luni între cele două doze.
Dr. Csik Maticu a mai spus că îl bucură faptul că mulți optează pentru doza booster, consideră însă îngrijorător că sunt puțini care vin să-și facă prima doză, deși situația pandemică actuală este una foarte gravă. De aceea, dacă conving măcar doi membri ai familiei să se vaccineze, vârstnicii pot contribui activ la ameliorarea situației pandemice, și i-a îndemnat să procedeze astfel.
La finalul sesiunii de informare, specialistul a răspuns la întrebările seniorilor.
A urmat vaccinarea. Au fost imunizați 10 beneficiari ai centrului, în cazul fiecăruia dintre ei, trecând cel puțin 180 de zile de la efectuarea dozei de rapel. Rus Schupler Diana, coordonatoarea Centrului de zi pentru vârstnici dorește să organizeze o nouă acțiune de imunizare în a doua parte a lunii noiembrie, și să faciliteze primirea celei de-a treia doze și de către alți beneficiari. Dr. Csik Maticu Balazs Ferenc a asigurat-o pe coordonatoarea unității că echipa Centrului de Vaccinare de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” va onora cu drag și o următoare invitație.