Orașul Ardud este primul beneficiar județean al programului național de conștientizare și educare privind prevenirea riscurilor la incendii, intitulat „Detector pentru viață”, derulat în parteneriat cu E.ON România, Delgaz Grid, ISU Someș și DSU Someș.
În cadrul acestui program, cu implicarea PRIMĂRIEI ARDUD sunt montate gratuit detectoare de fum și monoxid de carbon în gospodăriile vulnerabile, în funcție de nivelul de risc stabilit de către inițiatorii proiectului.
În Ardud și localitățile aparținătoare, au fost deja instalate peste 70 de detectoare, urmând ca numărul acestora să ajungă la 90 de dispozitive din cele 500 repartizate în județul Satu Mare.
Aceste echipamente, montate cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență și al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – Someș, cu sprijinul Poliției Locale Ardud și au un rol esențial în avertizarea timpurie a incendiilor sau scăpărilor de gaze, contribuind astfel la protejarea vieții și a bunurilor.
Programul se desfășoară la nivelul județului Satu Mare, urmând să fie implementat în 15 unități administrativ-teritoriale.