Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare a aprobat funcționarea ”Centrului de Sacrificare Temporar a Ovinelor și Caprinelor”, situat în Piața de Vechituri. Acest centru își va începe activitatea marți, 11 aprilie, și va fi deschis zilnic între orele 7.00 și 17.00, cu excepția zilei de sâmbătă, 15 aprilie, când va deschis doar până la ora 13.00.
Toate ovinele și caprinele afluite spre comercializare vor fi obligatoriu identificate prin cortaliere și vor fi însoțite de acte sanitare veterinare obținute de la medicul veterinar concesionar din localitatea de domiciliu, precum și de documentul pentru informații referitoare la lanțul alimentar. Animalele vor fi transportate în mijloace de transport adecvate care trebuie să îndeplinească toate condițiile de bunăstare în timpul transportului și să aibă confirmarea de dezinfectat.
Responsabili cu respectarea activității și a programului de lucru sunt medicii Vasile Mărieș și Dumitru Parlea. Pentru reclamații sau informații cei interesați pot suna la 0760-789016.