pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Ladislau Lang, directorul Caritas Satu Mare: ”Cele un milion de stele suntem noi, cei care ne-am adunat aici”

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Vineri după-amiază, la Turnul Pompierilor s-au aprins candelele solidarității în cadrul acțiunii „Un Milion de Stele”.
Mulți sătmăreni își vor duce aminte cu drag de ultima zi de toamnă însorită din acest an. Cei care au participat vineri la evenimentul de solidaritate „Un Milion de Stele” organizat de Caritas, s-au bucurat de razele blânde ale soarelui, iar sufletul lor a fost luminat de sentimentul solidarității.
Episcopul Eugen Schönberger a deschis evenimentul, multumind participanților pentru prezența la acțiunea de solidaritate. Directorul Organizației Caritas, Ladislau Lang, a rostit câteva cuvinte emoționante: „Cele un milion de stele suntem noi, cei care ne-am adunat aici” – a afirmat directorul, adăugând că mesajul acțiunii trebuie să ne călăuzească viața în fiecare zi.
Episcopul a aprins simbolic prima candelă a solidarității, evenimentul fiind astfel deschis. Dula András și Bandula Andor de la Filarmonia Dinu Lipatti au cântat piese clasice și moderne la chitară și vioară. Voluntarii Caritas au oferit celor prezenți ceai gustos și pogăcele pe tot parcursul evenimentului, contribuind și astfel la crearea unei atmosfere prielnice pentru a petrece timpul împreună într-un mod relaxat, plăcut. La fața locului au fost expuse fotografiile participante la concursul „Zile argintii la o vârstă de aur”, cei prezenți descoperind cu mult interes frumusețea vârstei a treia prezentată dintr-o multitudine de perspective. Pe toată durata evenimentului „Un Milion de Stele” participanții au beneficiat de acces gratuit în Turnul Pompierilor, foarte mulți profitând de ocazia unică de a vedea de sus luminile orașului și cele ale candelelor.
Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare aduce mulțumiri și pe această cale celor care au contribuit la succesul evenimentului, în primul rând celor 59 de voluntari și coordonatorilor lor de la Colegiul Național „Kölcsey Ferenc”, Liceul Teologic Romano Catolic „Hám János”, Liceul Reformat, Liceul Economic „Gheorghe Dragoș”, Colegiul Tehnic „I C. Brătianu”, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”, Echipa de cercetași 44. „Dsida Jenő”; respectiv pentru Bodnar Srl, Gravel Garden și Oana Tarța pentru ajutorul oferit în crearea unei atmosfere cu totul speciale.
Organizatorii îi mulțumesc participanților pentru donațiile în valoare de 3.180 lei și 3.000 forinți, făcute în cadrul acțiunii, sume prin care au oferit un sprijin serviciilor sociale asigurate de Caritas.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii