pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Primăria municipiului Satu Mare, în colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu și Poliția Locală desfășoară în această perioadă o acțiune generală de salubrizare a terenurilor neîntreținute și de combatere a Ambroziei de pe raza municipiului Satu Mare.
Planifică-ți concediul astfel încât să fii acasă în perioada 20-27 august pentru că, și în acest an la Zilele Maghiare Partium te așteaptă o săptămână plină cu diverse evenimente culturale și de divertisment.
Două seri în compania unor comedii spumoase care au dat lovitura în box office-ul din 2016 îi așteaptă pe spectatorii din Carei pe 25-26 iulie, în Parcul Dendrologic. Caravana TIFF, ajunsă la a opta ediție, revine în oraș după succesul de anul trecut, Carei fiind a doua oprire de pe traseul evenimentului, după Iași.
Luna august este una dintre cele mai aglomerate perioade din punct de vedere al oficierii căsătoriilor civile.
Compania aeriană low cost Wizz Air nu va mai percepe un tarif adiţional pentru bagajul mare de mână, cu dimensiunile de 55x40x23cm, adus la bordul aeronavelor sale, pe oricare dintre zborurile companiei, începând cu 29 octombrie 2017, potrivit unui comunicat de miercuri al companiei.
În perioada 20 iulie-20 august, la sediul Muzeului Județean de pe B-dul Vasile Lucaciu nr. 21 se vor efectua o serie de lucrări de reamenajare şi renovare.
Poliția Locală a municipiului Satu Mare continuă acțiunile de prevenire a activității infracționale în zonele aglomerate din jurul piețelor.
Credincioşii parohiei ortodoxe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, în frunte cu preotul paroh Radu Şimonca, au dedicat ziua de ieri copiilor din parohia cartierului Balta Blondă din Satu Mare.
Primăria municipiului Satu Mare anunță demararea lucrărilor de reabilitare a Bulevardului Lucian Blaga.
Miercuri, 19 iulie 2017, de la ora 10.30 la Palatul Administrativ din Satu Mare va fi prezent reprezentantul Biroului Teritorial al instituției Avocatul Poporului, pentru a susține audiențe.
Primăria orașului Tășnad, Asociația Puffi Carei și RAR-România Animal Rescue au demarat campania de sterilizare gratuită pentru câini și pisici.
Douăzeci și șapte școlari de la patru centre Caritas: "Casa Prieteniei" din Satu Mare, "Integretto" din Ardud, "Sf. Francisc de Assisi" din Baia Mare și "Sf. Martin de Tours" din Turulung au participat la "Concursul de citit povești" organizat miercuri la Turulung.
Primarul Kereskenyi Gabor a semnat azi certificatul de urbanism pentru cel de-al treilea pod peste Someş, în zona ştrandului.
Ca domenii prioritare de acțiune preventivă fixate de Poliția Română în anul 2017 menționăm delincvenţa juvenilă /victimizarea minorilor și prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, iar ca priorități locale stabilite la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare: prevenirea violenţei sexuale şi prevenirea infracţiunilor legate de consumul de alcool şi droguri.
Poliţiştii Serviciului Rutier informează participanţii la trafic despre faptul că pe DN 19F Satu Mare-Odoreu-Băbăşeşti-Apa, între km 8-25, se execută lucrări de aşternere mixtură asfaltică,
Primăria Negrești Oaș dorește să finalizeze în aceste zile lista artiștilor care vor evolua pe scenă la Festivalul Zestrea Oașului, care va avea loc în 19- 20 august 2017 la Negrești-Oaș.
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România,
Azi s-a desfășurat proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar - sesiunea 2017.
Primele activităţi programate în cadrul campaniei de prevenire a infracţiunilor comise pe fondul consumului de alcool sau droguri s-au desfăşurat în două şcoli de şoferi din municipiul Satu Mare – EXPEDIENT – coordonată de Constantin Constantin și GARANT 2006 – coordonată de Vălean Gabriel și Borbei Jsolt.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii