Astăzi, la prânz, candidații PNL și echipa acestora au lansat oficial campania electorală, lipind personal afișe în locurile special amenajate din centrul municipiului Satu Mare.
Ambele sunt instituţii publice, a căror activitate se realizează în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, însă există deosebiri între cele două instituţii, respectiv între polițist din Poliția română și poilițist local.
Partidul Mișcarea Populară (PMP), Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul Național Liberal (PNL),
Tarifele de primă maxime ce urmează să fie aplicate de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, au fost adoptate astăzi de Guvern,
Joi, 29 septembrie 2016, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal din Carei va avea loc un spectacol-cadou, oferit de cercurile Centrului Cultural al municipiului Carei, persoanelor vârstnice.
Partidul Mișcara Populară filiala Satu Mare își exprimă îngrijorarea privind încercarea unor grupuri de interese de amânare a examenelor de directori și directori adjuncți din învățământul preuniversitar de stat şi consideră aceste examene oportune și binevenite.
Angajatorii din Spatiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES Romania, 1257 locuri de muncă, dupa cum urmează:
Guvernul a aprobat ieri, prin Ordonanță de Urgență, cadrul normativ care să ducă la rezolvarea problemelor semnalate pe piața asigurărilor RCA.
Până la finele acestui an, lucrările la Palatul de Justiție vor fi finalizate, potrivit președintelui Tribunalului Satu Mare.

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii