davis banner

Premieră | DI A LOG, duminică la Teatrul de Nord

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Trupa ”Mihai Raicu” prezintă duminică 15 mai, de la ora 19:00, premiera ”DI A LOG”, un spectacol cine-teatral de Radu Botar și Mălina Andrei. 

”DI A LOG” este o mărturisire, o bucățică (sau mai multe) din sufletul fiecăruia dintre cei doi protagoniști și s-a bucurat de succes în variantele prezentate până acum în câteva teatre din țară. 

”Mai este nevoie, azi, de visare, de poezie, de o viață cuprinsă, în drumul ei, între un trecut și un prezent, către viitor? Mai avem noi putere, răbdare, încredere să ne ascultăm unul pe celălalt cu sufletele deschise, curate? Mai avem noi nevoie de poveste? De frumosul simplu – dar simplu! Ce e rău și ce e bine? Ce mai e bine, azi?

Întrebări, iată. Justificate. Și nu sunt toate! Altfel ce-ar mai fi viața asta, nu? Întrebări de la un DI către un LOG. Și invers. Trecute printr-un A frânt de inconștiența unui prezent născut din negarea înțelesului simplu și ancestral: Suntem pentru că alții au fost, facem, încă ceea ce facem, pentru că alții au făcut înaintea noastră ca noi, la rândul nostru, să fim!

Dar, noi, acum, cum suntem? Ce mai suntem? Iată. Neînțelesul de lângă noi nu are altă dimensiune decât… indecisul.

DI A LOG este, desigur, înainte de a fi, totuși, un spectacol, o mărturisire a unui CREZ. În același timp, un omagiu adus înaintașilor întru frumos” - Radu Botar.

La acest spectacol este valabil abonamentul de premieră ”Ștefan Mareș”.

Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6. Telefon: 0261712106 | 0786538580. 

Bilete online: https://teatruldenord.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2201

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii