”Ne dorim să sensibilizăm comunitatea marginalizată din acest cartier, cu privire la importanța educației și a mijloacelor de susținere a școlarizării copiilor lor”, a transmis Adrian Bălaj, directorul Direcției de Asistență Socială Satu Mare.
Tabăra de vară a început luni, 1 august, iar cei mici sunt așteptați în zilele de luni, marți și joi în intervalul 13.00 - 16.00 la Căminul cultural Sătmărel unde au ocazia de a experimenta bucuria de a lega noi prietenii.
”Le-am pregătit copiilor un program bogat în activități, cu accent pe dezvoltarea personală, dar și multe oportunități de a învăța lucruri noi: jocuri și activități de animație socio-educativă, antrenamente de șah, proiecte creative, activități de literație și numeratie, activități sportive.
Ne propunem să le oferim numeroase ocazii de a-și pune în valoare talentul, de a avea experiențe de reușită, de a-și conștientiza potențialul și de a împărtăși bucuria copilăriei cu prietenii din tabără", spune Cristina Bala, director al Asociației Stea.