Imprimă această pagină

Bibliotecarii din județul Satu Mare își serbează ziua printr-un eveniment profesional

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Biblioteca Județeană Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Casa Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) – Filiala Satu Mare și Asociația Bibliotecarilor din România (ABR) – Filiala Satu Mare, organizează colocviul profesional „Bibliotecarii, mediatori ai Cunoașterii și impactul social al bibliotecilor”.

Evenimentul este programat să se desfășoare vineri, 24 aprilie, cu începere de la ora 12:00, la sediul Bibliotecii Județene Satu Mare, în găzduirea Sălii de lectură „Gheorghe Bulgăr”, pentru a marca Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor și Ziua Națională a Bibliotecarului, sărbătorite, anual, la data de 23 aprilie.

Colocviul profesional va debuta cu cuvântul de deschidere al d-nei Săsărman–Țou Dariana, managerul instituției gazdă, urmat de prezentarea „Pledoarie pentru profesia de bibliotecar”, susținută de către prof. Năstaca Scopeț, inspector școlar pentru limba și literatura română.

Fiind și un bun prilej de bilanț, evenimentul va cuprinde analiza activității bibliotecilor publice din județ, bazată pe datele statistice obținute în anul precedent, sintetizate în lucrarea „Bibliotecile din județul Satu Mare – încotro?”, document prezentat de către Paula Horotan, director adjunct și președinte ANBPR–Filiala Satu Mare.

Vor fi trecute în revistă evenimentele profesionale organizate la nivel național și internațional, precum și publicațiile și resursele de specialitate disponibile online (Paula Horotan, director adjunct și Toma Brigitta, bibliotecar). Momentul va fi urmat de prezentarea ofertelor de cursuri ce vizează formarea profesională, organizate sub egida celor două asociații profesionale, ANBPR și ABR (Farcău Raluca, bibliotecar–metodist la Biblioteca Județeană Satu Mare și Elena Oros, bibliotecar–documentarist la Biblioteca Casei Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare și președintele ABR–Filiala Satu Mare).

A doua parte a evenimentului se va desfășura sub semnul dialogului, bibliotecarii sătmăreni – atât din bibliotecile publice, cât și din cele școlare – fiind invitați să împărtășească cu cei prezenți cele mai frumoase inițiative și proiecte ce pot fi considerate exemple de bune practici. Aici va fi inclus și proiectul „Bookurier”, inițiat și derulat de Biblioteca Județeană Satu Mare, cu impact asupra comunităților rurale în care nu există biblioteci funcționale, prezentat de Veres Erzsebét, șef serviciu și Keresztes–Szoke Erzsebét, bibliotecar.

Într-un cadru festiv, vor fi decernate diplome de merit bibliotecarilor din bibliotecile publice și școlare din județ, care s-au remarcat printr-o activitate profesională remarcabilă, în anul 2025.

Evenimentul va reuni bibliotecari și specialiști din bibliotecile deschise publicului, care mai există și sunt funcționale în județul Satu Mare. Sunt invitați să se alăture toți cei care manifestă interes pentru activitatea acestor instituții, problemele cu care se confruntă, provocările venite din mediul extern și care ar putea fi posibilele soluții prin care instituțiile cărții și patrimoniul acestora își vor putea menține și consolida importanța și menirea în societate.

Despre Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor și Ziua Națională a Bibliotecarului.

Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfășurat în 1995.

23 aprilie marchează trecerea în eternitate a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare și Miguel de Cervantes, precum și a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d'Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915).

Ca rezultat al acțiunilor de advocacy întreprinse de către ANBPR, începând din anul 2005 comunitatea bibliotecară din România sărbătorește anual, în data de 23 Aprilie, Ziua Bibliotecarului. Această sărbătoare oficială a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, în semn de recunoaștere publică oficială a prestigiului unei profesii de importanță deosebită pentru cultura națională. În anul 2010, se alătură și colegii din Republica Moldova, fiind emis Decretului Președintelui Republicii Moldova nr.189 din 8 februarie 2010. Rolul bibliotecarului de agent cultural și informațional devine astfel tot mai important: un profesionist care se adaptează în permanență lumii dinamice a informației și ne poate ghida în evaluarea și alegerea informațiilor corecte.

 

 

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii