pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Cazinoul din Constanța va fi consolidat și restaurat

Guvernul României a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța, în şedinţa de astăzi, 8 mai.

Durata estimativă pentru realizarea proiectului este de 30 de luni (3 luni etapa de proiectare și 27 de luni cea de execuție). Lucrările la unul dintre cele mai importante obiective turistice din România vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar valoarea totală estimată a investiţiei este de 111.553.449,35 lei (cu TVA).

“Ne-am luat astăzi angajamentul ca acest obiectiv emblematic al României să fie reabilitat și am convingerea că vom reuși să ducem la bun sfârșit și acest proiect extrem de așteptat de către toți românii”, a declarat viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu.

În vederea punerii în siguranță a obiectivului de investiţii se propune realizarea lucrărilor de consolidare și restaurare (clădire S+P+1E+M, pod parțial și rampă de acces către subsol) și a celor exterioare (reabilitare platformă terasă, rețele utilități, zid de apărare și balustradă).

Astfel, faţă de documentația avizată iniţial, în anul 2015, principalele modificări vizează:

• reconfigurarea funcțională și adaptarea spațiilor interioare și exterioare la noile funcțiuni propuse prin tema de proiectare, reprezentative pentru viața social-culturală a orașului și pentru un monument de categorie ”A” cu valoare arhitecturală și istorică excepțională;

• adaptarea proiectelor de arhitectură, structură și instalații la noile funcțiuni propuse, ținând cont de actualizarea expertizelor și studiile la această fază de proiectare;

• revizuirea documentațiilor de arhitectură și componente artistice (pictură murală, stucco-marmură, stucatură policromă, metal şi vitralii) pentru tratarea corespunzătoare a degradărilor survenite în perioada 2014 – 2018;

• actualizarea normativelor de proiectare și a legislației în domeniu.

În urma realizării lucrărilor de consolidare și restaurare, Cazinoul va fi redat circuitului public și astfel va fi pusă în valoare cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau, cu o remarcabilă unitate stilistică a tuturor elementelor: volume, fațade, raportul plin-gol, decorație interioară și exterioară.

În această manieră, Cazinoul va putea redeveni un centru cultural și de divertisment de anvergură internațională, care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziții, beneficiind de o sală multifuncțională de 200 de locuri și de o sală de festivități cu o capacitate de 150 de locuri.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii