În an centenar, Biblioteca Județeană, în parteneriat cu Fundația Culturală „Carpatica” și Uniunea Universităților Clujene, organizează evenimentul de prezentare a revistei de cultură urbană „Orașul”.
Sub genericul “Diversitatea definește cultura”, la Satu Mare sunt în plină desfășurare Zilele Culturale Germane.
Evenimentul “Weekend în familie”, ajuns la cea de-a 13-a ediție, va avea loc în perioada 1-3 iunie în Grădina Romei din municipiul Satu Mare.
Ce poți face de Noaptea Muzeelor. Activități intense în tot județul Satu Mare
Proiectul Noaptea Europeană a Muzeelor a fost iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2004, fiind un eveniment de succes desfășurat în marile muzee europene și patronat de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM).
Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei invită toți careienii la evenimentul omagial organizat cu ocazia Zilei Eroilor, joi, 17 mai 2018, de la ora 12.15, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Carei.
Duminică, 20 mai, ora 19.00, la Teatrul de Nord va avea loc premiera spectacolului ”Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare în regia lui Ovidiu Caița.
Muzeul Judeţean Satu Mare şi Asociaţia colecţionarilor de cactuşi "AZTEKIUM " Satu Mare vă invită să vizitaţi expoziţia "Cactuşi şi plante suculente" care se va desfăşura în perioada 15-20 mai 2018, la sediul muzeului, B-dul Vasile Lucaciu nr 21.
Victimele inundațiilor din 14 mai 1970 vor fi comemorate luni la monumentul ridicat din cartierul 14 Mai.
Cercetașii României – Centrul Local Satu Mare organizează în data de 12.05.2018, începând cu ora 19,00, în Grădina Romei, a treia ediție a evenimentului cu tema ”Festivalul Luminii”.
În fiecare an, în data de 9 mai aniversăm Ziua Europei, dedicată unității și solidarității europene.
Guvernul României a aprobat azi prin hotărâre stema orașului Negrești Oaș și stema comunelor Andrid, Halmeu, Supur şi Vama.
Programul spectacolelor Teatrului de Nord în luna mai
Instituţia Prefectului, Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Certeze, Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş, Casa de Cultură Negreşti Oaş organizează duminică, 6 mai, de la ora 11:00, cea de-a LXII - a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni.
Mâine, începând cu ora 18.00, la Teatrul Municipal din Carei va avea loc un eveniment prin care se vor strânge fonduri pentru a salva unica instituție din Ucraina în care se studiază Cultura și Tradiția Românească, care funcționează pe bază de voluntariat și care păstrează și pune în valoare Tezaurul Cultural Românesc de pe aceste meleaguri.
Prefectul Darius Filip a convocat azi prima şedinţă a Comandamentului de organizare a celei de-a 62 ediţii a Sâmbrei Oilor.
Sâmbătă 28 aprilie 2018, la ora 19.00 în Sala Studio de pe strada Horea, are loc premiera spectacolului ”Avioane de hârtie” de Elise Wilk, regizat de actrița Carmen Frățilă și jucat de elevi de la Colegiile ”Mihai Eminescu” și ”Ioan Slavici”.
Un sătmărean a filmat cu telefonul condițiile din Vama Halmeu, supărat din cauza condițiilor pe care le consideră insalubre. A trimis aceste imagini în exclusivitate redacției Satu Mare News.
Duminică, 22 aprilie 2018, la Teatrul Municipal din Carei a avut loc concertul extraordinar al formației Mike Parker's Trio Theory, basistul și compozitorul Mike Parker din New York a fost acompaniat de percuționistul de excepție, nominalizat de două ori la premiile Grammy, Frank Parker, din Chicago și de energicul saxofonist polonez Slawek Pezda din Cracovia.
Ducesa de Cambridge a născut, luni, la spitalul St Mary din Londra, un băiat, acesta fiind cel de-al treilea copil al ei şi al prinţului William al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii | Accept! |