Celebrarea Zilei Educației printr-o expoziție de desene realizate de elevi este poate cea mai potrivită modalitate de a ilustra gândurile și simțămintele copiilor, modul lor direct de raportare la un viitor a cărui fundație se pune încă din școală.
Consiliul Județean Satu Mare este profund interesat și implicat în actul educativ, susținând financiar mai multe instituții de învățământ, cu convingerea că o investiție în viitor este condiția noastră esențială de a asigura progresul general al societății.
Cristian Valer Beșeni i-a felicitat pe micii artiști expozanți pentru fantezia, talentul și bucuria cu care au realizat lucrările din această expoziție.