Sunt detalii despre structura subiectelor și cum trebuie formulate răspunsurile la cerințe, pentru proba de Limba și literatura română.
”În cazul itemilor care nu solicită explicit formularea răspunsului în enunț, absolventul de clasa a VIII-a poate răspunde punctual, fără integrarea în propoziții sau în enunțuri a răspunsului dat”, se arată în document.
La redactarea textului de opinie, nu este obligatorie utilizarea unor conectori lingvistici de tipul ”în primul rând”, ”în al doilea rând”, ”în concluzie”, accentul fiind pus pe gândirea critic, potrivit sursei citate.
De asemenea, în compararea unor texte literare, elevii nu trebuie să memoreze citate:
”Subliniem că pentru rezolvarea cu succes acestor cerințe nu este necesară memorarea unor citate / fragmente, în baza cărora să se realizeze asocierea dintre texte, iar textele pot fi alese din literatura națională sau universală”.
CNPEE mai precizează că evaluarea lucrărilor absolvenților de clasa a VIII-a se va face ținând cont de cele două ediții ale acestei lucrări normative (DOOM2 și DOOM3), fără a fi vizate elemente tratate distinct.
La redactarea lucrărilor, elevii trebuie să evite elemente ce nu vor putea fi punctate sau nu se vor puncta:
- truismele
- utilizarea unor idei cu caracter general
- folosirea nejustificată a conceptelor de teorie literară
- folosirea nejustificată a ideilor teoretice care nu sunt relevante pentru itemul propus
- folosirea nejustificată a citatelor și a referințelor irelevante scopului comunicării
- utilizarea clișeelor lingvistice și ideatice.
Alte recomandări ale Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație pentru elevii de clasa a VIII-a cu referire la structura subiectului la disciplina limba și literatura română de la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a:
- Subiectele pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a la disciplina limba și literatura română se realizează în conformitate cu programa de examen aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3237/2021. Programamde evaluare are la bază programa școlară la disciplina limba și literatura română, clasele V-VIII, aprobată prin OMEN nr. 3393/2017.
- Variantele de subiect sunt construite astfel încât itemii să măsoare gradul de formare / dezvoltare a competențelor prevăzute în programa de examen.
- Textele-suport sunt alese, preponderent, din patrimoniul cultural (național și universal) și respectă temele precizate în programă: Eu și universul familiar; Eu și lumea din jurul meu; Orizonturile lumii și ale cunoașterii; Reflecții asupra lumii.
Este esențial ca absolventul de clasa a VIII-a să citească atent cerințele și să respecte prevederile acestora.
În cazul itemilor care nu solicită explicit formularea răspunsului în enunț, absolventul de clasa a VIII-a poate răspunde punctual, fără integrarea în propoziții sau în enunțuri a răspunsului dat.
Pentru verificarea respectării limitei de cuvinte, se vor lua în calcul toate cuvintele scrise de elev (inclusiv conjuncții, prepoziții, articole etc.).
Structura subiectelor:
- aceeași ca la Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar 2020-2021
Subiectul I – cuprinde itemi obiectivi și semiobiectivi, de tip întrebare structurată, care vizează:
- A – preponderent, evaluarea competentei de lectură, a competențe intelectuale
- B – preponderent, evaluarea competențelor lingvistice.
Itemul care evaluează competența de recunoaștere a modurilor în care sunt organizate informațiile în texte literare și nonliterare, continue, discontinue și multimodale sau pe cea de evaluare a informațiilor și a intențiilor de comunicare din texte literare, nonliterare, continue, discontinue și multimodale poate avea în vedere:
- identificarea a structurii / a tiparului textual, a mijloacelor de caracterizare
- rolul textului descriptiv / dialogat / narativ în textul literar,
- relația dintre imagine și cuvânt în textul multimodal
- valoarea stilistică a diminutivelor
- identificarea / interpretarea unor figuri de stil etc.
Pentru evaluarea competenței de prezentare a unor răspunsuri personale pe marginea unor texte diverse, se solicită absolventului de clasa a VIII-a redactarea unui text de opinie.
Astfel, nu este obligatorie utilizarea unor conectori lingvistici de tipul: în primul rând, în al doilea rând, în concluzie etc., accentul fiind pus pe gândirea critică.
În ceea ce privește itemii care urmăresc evaluarea competențelor de comparare din programa de examen:
- compararea diferitelor puncte de vedere exprimate pe marginea unor texte diverse
- compararea a cel puțin două texte sub aspectul temei, al ideilor și al structurii
- compararea unor elemente comune identificate în cultura proprie și în cultura altor popoare sau a unor tradiții românești cu tradiții din alte culturi (așa cum este, de exemplu, cerința A9 din modelul oficial, publicat în noiembrie 2021: Asociază fragmentul din „Croitorul de cărți” de Monica Pillat cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text)
- compararea se poate realiza, conform competențelor, după o serie de criterii date, prevăzute de acestea și de conținuturile asociate:
- tema, valoare (culturală / morală), personaj, idei, punct de vedere, structură etc.
Pentru rezolvarea cu succes acestor cerințe nu este necesară memorarea unor citate / fragmente, în baza cărora să se realizeze asocierea dintre texte, iar textele pot fi alese din literatura națională sau universală.
Subiectul I.B are în vedere, preponderent, evaluarea competențelor lingvistice, cu accent pe caracterul comunicativ-funcțional.
Subiectul al II-lea constă într-un item subiectiv, de tip eseu structurat, prin care se evaluează scrierea din textul literar (metatext) sau scrierea creativă.
Pentru itemii care vizează redactarea unui tip de text studiat (rezumat, text argumentativ etc.), reperele nu vor fi precizate în cerință, întrucât ele se suprapun cu achizițiile elevului.
În cazul rezumatului, de exemplu, evaluarea vizează în ce măsură elevii cunosc regulile de alcătuire a acestuia, deosebindu-se de planul simplu / dezvoltat de idei sau de simplă relatare a evenimentelor.
Un alt item care vizează scrierea despre text ar putea solicita caracterizarea personajului, pe baza unor repere ca:
- precizarea identității, a statutului personajului, prezentarea trăsăturilor morale și fizice
- recizarea unor mijloace de caracterizare identificate în text
- comentarea unor secvențe relevante
- asocierea personajului din textul-suport cu un personaj dintr-un alt text literar (din perspectiva valorii, a unor trăsături comune etc.) / asocierea din perspectiva unor valori comune (o valoare personală și o valoare a personajului)
În cazul unui itemi care vizează prezentarea temei sau a semnificației / unei semnificații din textul liric (de asemenea, un item posibil ce vizează scrierea după text), reperele poți avea în vedere:
- descrierea în cuvinte proprii al lumii textului (redare parafrastică)
- prezentarea unor semnificații ale textului dat
- interpretarea unor figuri de stil
- corelarea unor idei cu o idee dintr-o altă operă artistică etc.
În cazul scrierii creative, itemul permite adaptarea reperelor date la secvențele prototipice / structurile textului prevăzute în programă.
Absolvenții de clasa a VIII-a vor redacta lucrurile astfel încât să evite o serie de elemente care nu vor putea fi punctate sau care nu se vor puncta precum: truismele, utilizarea unor idei cu caracter general, folosirea nejustificat a conceptelor de teorie literară, a ideilor teoretice care nu sunt relevante pentru itemul propus, a citatelor și a referințelor irelevante scopului comunicării, utilizarea clișeelor lingvistice și ideatice”.