Acest concurs, adresat elevilor cu cerințe educative speciale din ciclul primar şi cel gimnazial, din învățământul de masă, palate și cluburi ale copiilor, a cuprins trei secţiuni. Concurenţii au realizat lucrări plastice, ilustrând texte literare alese din bibliografia indicată în regulamentul de participare.
La acest concurs au participat elevi din 29 de unități de învățământ din județul Satu Mare. Lucrările elevilor au fost prezentate în cadrul unei expoziţii la Şcoala Gimnazială ”Rákóczi Ferenc” Satu Mare şi în mediul online, pe site-ul concursului. Expoziţia cuprinde lucrările a 109 elevi, care au manifestat interes față de activitățile propuse, realizând lucrări deosebite, prin care și-au pus în valoare abilitățile practice şi creativitatea, dovedind și dragoste față de lectură.
Concursul județean de educaţie incluzivă Literatura în nuanțe vesele susţine educația incluzivă, remedială, interculturală, diversitatea şi egalitatea de şanse, facilitând promovarea acestora în cadrul unităţilor de învăţământ care ni s-au alăturat în acest demers. Participarea la activitățile propuse a contribuit la dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor, a aptitudinilor pentru munca independentă și creativă, la educarea abilităților în vederea creșterii calității vieții, a stimei de sine și a responsabilității personale.
Şcoala devine, astfel, un spațiu al învățării prin joacă, un loc prietenos, în care elevii îşi formează competențele necesare depăşirii provocărilor din viața cotidiană. Activităţile extraşcolare literare şi practice propuse susțin extinderea învăţării dincolo de cursurile obişnuite, dezvoltă simţul artistic, îi motivează pe copii să-şi exprime sentimentele, punând în evidenţă potențialului creativ al fiecărui elev.
La finalul concursului, toți copiii participanți au primit din partea organizatorilor cărți.
”Îi felicităm pe toţi elevii participanţi la acest concurs şi pe cadrele didactice care i-au îndrumat!”, au transmis profesorii coordonatori Alina Bonea (Şcoala Gimnazială ”Rákóczi Ferenc” Satu Mare) și Kallos Franciska (Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă Satu Mare).