Imprimă această pagină

Elevii din Berveni, informați despre consecințele consumului de alcool și droguri

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat miercuri o activitate preventivă împreună cu elevii de la Școala Gimnazială Berveni, având ca temă consecințele consumului de alcool și droguri.

Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, sub coordonarea doamnei director, prof. Molnar Eva, au fost invitați la o altfel de oră de dirigenție, având la catedră o reprezentantă a Poliției. Pornind de la premiza că drogurile vin cu o parte de plăcere, adeseori exagerată de cei ce promovează un astfel de consum, polițiștii le-au expus elevilor și reversul medaliei, consecințele pe termen lung, dar și cele generate de experiențe izolate, sub impulsul curiozității ori dorinței de  a fi integrați într-un anumit grup, dorințe specifice, de altfel, vârstei adolescenței. De la accidente rutiere, la victimizare în infracțiuni precum furturile, tâlhăriile, agresiunile sexuale, copiii au înțeles că orice cantitate de alcool sau drog consumată îi afectează mai grav decât pe adulți și le reduce capacitatea de a judeca corect și de a acționa în apărarea lor în situații critice. 
Experimentând ochelarii speciali care redau o parte din perturbările produse de alcool sau de droguri, elevii au realizat mai clar faptul că, siguranța lor personală este afectată atunci când se află sub efectul acestor substanțe fiindcă, chiar și lucrurile mici, cum sunt mersul pe jos, scrisul, cititul, orientarea în spațiu, devin o provocare, adeseori de netrecut.
Polițiștii de siguranță școlară vin în sprijinul elevilor încă din primele zile de școală.  Prin relaționarea intensă cu conducerea unităților de învățământ dar și cu alți factori responsabili de siguranța școlară, prin vizite în școli, dar și prin activități preventive construite într-un mod interactiv și creativ, pe teme de interes pentru elevi și profesori, prin monitorizarea permanentă a evenimentelor din unitățile de învățământ, dar mai ales prin cunoașterea riscului și acționarea înainte ca astfel de evenimente să se producă, polițiștii își propun să contribuie activ, la construirea unui climat școlar în care fiecare participant la procesul educațional să se simtă în siguranță.

 

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii