Două Mențiuni M.E.C. pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare – performanță în cercetarea istorică școlară.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare confirmă, încă o dată, tradiția excelenței în cercetarea istorică școlară, prin rezultatele remarcabile obținute la Concursul Național de Referate și Comunicări Științifice, ale elevilor, la disciplina Istorie, desfășurat în perioada 21–24 iulie 2026, în Satu Mare, la Colegiul Național „Doamna Stanca”. Concursul național a fost organizat de către Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare.
Cele două eleve participante din județul Satu Mare, au fost distinse cu Mențiunea Ministerului Educației și Cercetării, într-o competiție națională care reunește, anual, cele mai valoroase lucrări de cercetare istorică realizate de elevii din România.
Unul dintre premiile Mențiune a fost obținut de Teodora Boroș, elevă în clasa a IX-a A, la secțiunea Istoria României, cu lucrarea „Armonie și sobrietate – arhitectura neoclasică a Liceului «Mihail Eminescu» din Satu Mare”, coordonată de prof. Nicoleta Cherecheș.
Lucrarea reprezintă o cercetare dedicată patrimoniului arhitectural local, punând în lumină valoarea artistică, istorică și identitară a uneia dintre cele mai reprezentative clădiri de învățământ din municipiul Satu Mare. Studiul a presupus consultarea documentelor istorice și a bibliografiei de specialitate, analiza arhitecturală a edificiului, cercetarea fotografiilor de epocă și actuale, observația directă asupra elementelor de stil, precum și valorificarea surselor locale, realizarea personală, la scară, a machetei clădirii școlii și efectuarea a zeci de desene, schițe ale unor detalii arhitecturale sau a unor spații bine conservate. Demersul a evidențiat rolul patrimoniului construit în păstrarea memoriei comunității și în formarea identității culturale a generațiilor de elevi.
Mențiune MEC a fost obținută și de Ilinca Maria Fabian, elevă în clasa a IX-a A, la secțiunea Istorie Universală, cu lucrarea „ Endheduanna – vocea sacră a Mesopotamiei antice”, realizată sub coordonarea prof. Nicoleta Cherecheș.
Cercetarea a adus în atenție personalitatea excepțională a Endheduannei, fiica regelui Sargot I al Akkadului, considerată prima autoare din istoria omenirii al cărui nume este cunoscut. Lucrarea a valorificat izvoare istorice, studii de specialitate și traduceri ale imnurilor, textelor atribuite acesteia analizând rolul acesteia în viața religioasă, politică și culturală a Mesopotamiei, a imperiului akkadian. Documentarea riguroasă a fost completată de o prezentare multimedia, de realizarea unor statuete și plăcuțe cu scriere cuneiformā, inspirate din arta sumeriană și de lectura unor fragmente din creația sa, ilustrând un demers transdisciplinar și creativ.
Ambele lucrări au presupus o metodologie complexă de cercetare, bazată pe identificarea și analiza critică a surselor, documentare bibliografică, interpretarea informațiilor, observație, aplicații practice și prezentarea rezultatelor într-o manieră științifică și atractivă. Prin aceste lucrări complexe, cele două eleve și-au dezvoltat competențe de cercetare, comunicare, analiză și gândire critică, demonstrând că pasiunea pentru istorie poate genera performanțe autentice încă din primii ani de liceu.
Rezultatele obținute în acest an continuă tradiția de excelență a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare la competițiile naționale de istorie și confirmă valoarea unei activități desfășurate cu consecvență și profesionalism. Rezultatele obținute confirmă experiența și profesionalismul doamnei profesor Nicoleta Cherecheș, care, de-a lungul anilor, a pregătit, numeroase generații de elevi, pentru competițiile naționale de istorie, obținând constant premii și distincții importante.
Adresăm felicitări elevelor Ilinca Maria Fabian și Teodora Boros, precum și profesorului coordonator Nicoleta Cherecheș, pentru aceste rezultate deosebite, care aduc onoare școlii și comunității sătmărene.
Aceste două Mențiuni ale Ministerului Educației și Cercetării reprezintă o nouă confirmare că excelența se construiește prin muncă, perseverență, pasiune pentru cunoaștere și respect pentru valorile culturale și istorice, încredere în potențialul fiecărui elev.
„Premiul este important, dar ceea ce rămâne este bucuria descoperirii și formarea unor tineri care vor privi trecutul cu spirit critic și cu respect.” Acest crez a însoțit de-a lungul anilor activitatea profesorului coordonator și se regăsește în fiecare proiect de cercetare realizat împreună cu elevii.
Succesul obținut la această ediție reprezintă nu doar o recunoaștere a valorii tuturor lucrărilor prezentate, ci și o confirmare a faptului că școala românească poate forma tineri cercetători capabili să privească istoria cu rigoare, curiozitate și responsabilitate.
Istoria nu este doar memoria trecutului, ci și școala gândirii critice. Cercetarea istorică îi învață pe tineri să caute adevărul prin dovezi, să pună întrebări și să înțeleagă că fiecare generație are datoria de a transmite mai departe patrimoniul cunoașterii.
Felicitări tuturor și mult succes în competițiile viitoare!




















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




