Concursul „Micul Orator” a cuprins două secţiuni: luni, 19 noiembrie, s-au întrecut în discursuri publice elevi ai claselor a IX-a, iar marţi, 20 noiembrie, a fost rândul elevilor din clasele a X-a şi a XI-a să vorbească în faţa juriului, încurajaţi fiind de un numeros auditoriu.
Cei 13 finalişti ai claselor a IX-a au susţinut discursuri de câte 5 minute/ vorbitor pe tema Drepturile Copilului.
Pornind de la Principiile cuprinse în Declaraţia Drepturilor Copilului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 noiembrie 1959 sau având drept repere articolele din Convenţia cu privire la Drepturile Copilului (noiembrie 1989) concurenţii au căutat să convingă prin forţa cuvintelor, prin calitatea argumentelor, prin problemele actuale şi soluţiile propuse.
Juriul a fost format din psihologul Varadi Cornelia - Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Marc Paul - Asociaţia Tinerii Creatori, absolvent al Colegiului şi Ceteraş Bogdan - trainer asociat în proiect, absolvent al Colegiului.
Ziua de marţi, 20 noiembrie, a fost dedicată pitch-urilor antreprenoriale. Cei 10 reprezentanţi ai echipelor de tineri întreprinzători şi-au descris ideile de afaceri în faţa unui juriu exigent format din Culic Daniela (Camera de Comerţ şi Industrie Satu Mare), Catargiu Alexandra (manager ATC Creator&Unic, absolventă a Colegiului) şi prof. Dănuţ Claudia (coordonatoarea Atelierului Start Up Youth din proiect).
Organizatoarea şi moderatoarea celor două zile de concurs a fost prof. Gigelia Silaghi, membră a echipei de proiect.
Rezultatele concursului „Micul Orator” vor fi anunţate în Conferinţa de încheiere a Proiectului (februarie 2019).