Ministerul Sănătății a anunțat ca s-a dat startul înscrierilor la Loteria Vaccinării. Astfel, începând de astăzi, de la ora 12:00, toate persoanele imunizate cu schemă completă și care dețin certificat digital al UE privind COVID-19 se pot înscrie.

Până astăzi, în județul Satu Mare s-au înregistrat 16.077  îmbolnăviri,14.398  vindecări și 464decese cauzate de coronavirus.

În județul Satu Mare, dintre cei 167 de candidați înscriși la concursul pentru funcțiile de director/director adjunct de școli, 163 au fost validați în urma evaluării dosarelor, iar patru candidați au avut dosarul respins.

Consilierii locali sunt convocați în şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, care va avea loc joi, 30 septembrie, de la ora 14:00. 

Teatrul de Nord participă la finalul acestei săptămâni cu două spectacole de referință din repertoriul curent la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative DIALOG, organizat de Teatrul Maria Filotti din Brăila.

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Cristian Valer Beșeni, a luat parte astăzi la cinstirea memoriei eroilor ce s-au jertfit pentru eliberarea patriei în luptele din 1944, înmormântați în cimitirul din Urziceni.

”Descentralizăm activitatea de emitere a documentelor de urbanism și amenajarea teritoriului la nivelul județului Satu Mare” este anunțul făcut azi de președintele Consiliului Județean Pataki Csaba.

Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, a avut astăzi o ședință de lucru cu Friedrich Wieschhoff, coordonator al Asociației "Rumänienhilfe" a Parohiei Evanghelice Emmaus din Hamm și membru al Fundației Albert Schweitzer. 

O femeie (44 ani) din Satu Mare, autoarea unui furt de bicicletă din Carei.


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line 277

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii