pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Asociația Calea Neamului Brașov - Filiala Satu Mare și Școala Gimnazială ”Octavian Goga” invită elevii din ciclul primar și gimnazial să participe la concursul de recitare de poezie românească ”Din dragoste de neam și țară”.

Elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” s-au înscris în competiția RO SMART în Țara lui Andrei cu proiectul ”Green Tech Lab - Friendly Artificial Intelligence”.

Ministerul Educației Naționale a publicat Calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional, pentru anul școlar 2019-2020.

Aproape 100.000 de euro au fost investiți în amenajarea unui teren de sport multifuncțional la Școala generală nr. 10 din municipiul Satu Mare.

În cadrul proiectului Erasmus+ KA1,”Competenţele deschid porţi”, Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” găzduieşte, în aceste zile, trei profesori de la Zakladna skola Julie Bilcikovej din Budkovce, Slovacia.

Învățarea si respectarea regulilor în orice situație reprezintă o primă condiție a conviețuirii într-un mediu de viață care conferă siguranță vieții de zi cu zi.

Centenarul Marii Uniri este un prilej și pentru elevii și profesorii Colegiului Național Mihai Eminescu să evoce un moment important al istoriei, să consolideze legăturile dintre generații, să iubească mai mult pământul natal și comunitatea în care trăiesc, să se respecte reciproc.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare recrutează candidaţi pentru participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal din subordinea Jandarmeriei Române, sesiunea ianuarie 2019.

Jandarmii sătmăreni au desfăşurat luni activităţi preventiv educative la Colegiul Tehnic de Transporturi şi Telecomunicaţii ”Ion I.C. Brătianu”, la care au luat parte elevii claselor a X - a, a XI - a şi a XII - a.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare organizează mâine, începând cu ora 09:00, o nouă ediție a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți. 

Primăria Municipiului Satu Mare și-a deschis porțile pentru a-i primi pe cei 32 de elevi și profesori din Estonia, România și două școli din Italia care se află în Satu Mare cu prilejul derulării proiectului ”For Equal Chances”.

Înfiinţat în anul şcolar 2012-2013, Centrul Judeţean de Excelenţă şi-a propus de la început să selecteze, să susţină şi să promoveze elevi sătmăreni capabili de performanţe la diferite discipline.

Vrei o carieră în Poliție? Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mareface recrutări.

În perioada 2-4 octombrie, profesori ai Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare au participat la o întâlnire de proiect, în cadrul proiectului Erasmus+, „Unul pentru toți, toți pentru unul”.

Codul de etică pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial.

În perioada 5 - 6 octombrie 2018, s-a desfășurat la Iași evenimentul "Colegii centenare la ceas aniversar", inclus în calendarul Programului Centenar al municipalității Iași.

Inspectorul școlar general Călin Durla susține că reducerile masive din învățământ despre care se vorbește în ultima perioadă se referă la numărul de norme didactice la clasă, nicidecum la concedierea cadrelor didactice.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Non-Violenţei, poliţiştii au organizat azi o serie de întâlniri împreună cu elevii din ciclul gimnazial al Şcolii Octavian Goga din Satu Mare.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare va organiza bursa locurilor de muncă pentru absolvenți în data de 19.10.2018.

Un grup de 20 de preşcolari şi şcolari de la primele 10 grădinițe şi şcoli care au colectat cele mai multe capace de PET au participat, în perioada 26-30 septembrie 2018, la o zi de tabără gratuită la Centrul de recreere ”Kentaur” din Atea.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii