Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
banner draxkmaier satu mare

Peste 100 de elevi chiulangii depistaţi de poliţişti

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pe parcursul săptămânii trecute, 45 de polițiști de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar.

Astfel, pe parcursul celor două zile, polițiștii au făcut verificări în 58 de unități de alimentație publică din județ, iar în urma activităților desfășurate au fost depistați 106 de elevi care absentau nemotivat de la ore, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991.

În consecință s-au luat măsuri pentru înștiințarea unităților de învățământ de unde provin elevii iar elevii au fost avertizați în privința măsurilor contravenționale care ar putea fi aplicate părinților sau tutorilor, totodată fiind îndrumați spre școlile pe care le frecventează.

De asemenea, angajații localurilor unde au fost găsiți elevii au fost atenționați cu privire la respectarea prevederilor art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 – “ constituie contravenție servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor ”. Sancțiunile contravenționale aplicate pentru încălcarea articolului sus menționat sunt amenzi cu valori cuprinse între 100 și 500 de lei.

Totodată, în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului pe perioada învățământului obligatoriu, în caz contrar, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ, aceștia fiind pasibili de amendă cuprinsă între 100 și 1 000 de lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității.

Astfel de acțiunile ale polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Lasă un comentariu

cbasatumare

centrulgmzamfirescu

energy kids

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii