Cei trei cetățeni sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Azi dimineață, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației – SPF Berveni, județul Satu Mare, au declanșat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 01.35, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Oar, județul Satu Mare, trei persoane care se deplasau pe jos, spre frontiera de stat cu Ungaria.
Deoarece persoanele în cauză nu-şi justificau prezența în zonă, echipajul poliţiei de frontieră a procedat la legitimarea acestora.
Cei în cauză au fost duşi la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor, constatându-se astfel că este vorba de trei cetăţeni din Sri Lanka, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 29 şi 40 de ani, care au intrat legal în România.
Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.
Cei trei cetăţeni din Sri Lanka sunt cercetați de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, au fost predați în cursul zilei de astăzi reprezentanţilor Biroului pentru Imigrări al judeţului Satu Mare.