La data de 27 noiembrie, în urma măsurilor investigative desfășurate, polițiștii de investigații criminale sătmăreni, au identificat un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Satu Mare, ca fiind persoana bănuită că în noaptea de 26/27 noiembrie, ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul unui imobil aflat în construcție, pe strada Basmului, din municipiul Satu Mare și ar fi pătruns, în aceeași noapte în interiorul unui alt imobil aflat în construcție pe aceeași stradă, însă fără a sustrage bunuri.
Astfel, având în vedere faptul că susnumitul este cercetat în cadrul a altor 4 dosare penale aflate în lucru la nivelul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 ore, față de acesta, în cadrul dosarelor penal întocmite, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.