pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Distribuirea ajutoarelor de la UE se va realiza până la finalul lunii ianuarie

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială va realiza în luna ianuarie distribuirea ajutoarelor subvenționate de Comisia Europeană prin Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate.

La nivelul Municipiului Satu Mare sunt înregistrați un număr de 479 de beneficiari cu venituri reduse care respect condițiile stabilite de legislație pentru a primi aceste ajutoare.

Pachetele se vor ridica de la punctul de distribuție situat în municipiul Satu Mare Aleea Jiului nr. 64, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului de alimente. Modalitatea de acordare de ajutoare de la Uniunea Europeană a fost modificată, beneficiari fiind numai persoanele care primesc venit minim garantat, cei care primesc alocația pentru susținerea familiei, precum și persoanele aflate în situații critice, respectiv victimele calamităților ori ale violenței domestice, precum și persoanele care nu mai au locuință.

Astfel, categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare și produse de igienă, acordate în cadrul Programului Operațional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate şi care au calitatea de destinatari finali sunt:

• persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (VMG) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

• familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei (ASF) acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei

• persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente.

Acordarea de sprijin persoanelor aflate temporar în situații critice de viață se va realiza numai în cazul în care există stocuri de alimente după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia. Persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de pachetele cu alimente şi produsele de igienă aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării ajutoarelor alimentare şi/sau asistenţei materiale de bază.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii