pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

IPJ Satu Mare, implicat în patru proiecte cu finanțare europeană

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-a pus un accent deosebit și în anul 2019, pe atragerea finanțărilor din fonduri europene nerambursabile, potrivit bilanțului de activitate pe anul 2019.

Astfel, în prezent  inspectoratul este implicat  în  patru proiecte cu finanțare europeană, după cum urmează:

 un program de cooperare transfrontalieră  în parteneriat cu Poliția din Ucraina-SAGA, în valoare de 5.209.341,07 euro, având ca beneficiari Inspectoratul General al Poliției Române , Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, alte 4 inspectorate județene de poliție de la granița de nord a țării precum și  un  inspectorat teritorial al poliției de frontieră, obiectivul specific al proiectului fiind reabilitarea sediilor  structurilor de poliție și dotări logistice;

 un al doilea proiect Drug-Combat–“ Întărirea capacității serviciilor în combaterea traficului de droguri la nivel European”, în parteneriat cu I.G.P.R și cu mai multe instituții polițienești din Europa, în valoare de 396.726,04 euro, acesta având ca obiectiv principal combaterea traficului de droguri.

Proiectul se derulează până în februarie 2020, în parteneriat cu comandamentul Regional de Poliție din Lublin, Polonia, Spania, Bulgaria, Estonia și Germania.

 un al treilea program operațional comun  se află în stadiu de preaprobare, este tot în parteneriat cu Poliția din Ucraina - Trought the partnership to nomocracy- în valoare de 1.300.000 euro și are ca obiective specifice achiziționarea de echipamente specializate și modernizarea unor imobile.

 un al patrulea proiect, în colaborare cu I.G.P.R vizează îmbunătățirea structurilor printr-un  împrumut de la Banca  Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii