Klaus Iohannis: ”Mergeți la vot în număr cât mai mare”

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut azi, la ora 18,00, conferinţa de presă săptămânală de la Palatul Cotroceni.

Declarațiile vin în contextul în care duminică, 27 septembrie, românii sunt așteptați să voteze în cadrul alegerilor locale, organizate în contextul pandemiei de coronavirus. 

”În această duminică, pe 27 septembrie, mergem la urne pentru a decide cui încredințăm administrarea comunității noastre. Stă în puterea noastră să alegem. De ce este alegerea importantă: de cei care vor câștiga depinde ca școala și spitalul din localitatea în care trăim să fie modernizate, drumurile să fie reparate și problemele de trafic rezolate. Din cauza pandemiei, întregul proces electoral a fost perturbat și au fost necesare condiții speciale.

Alegerile lcoale ar fi trebuit să aibă loc cu câteva uni în urmă, dar au fost amânate pentru că atunci ne aflam în faza incipientă a pandemiei, când existau multe necunoscute cu privire la acets virus. Organizarea, în acele circymstanțe ar fi putut duce la creșterea numărului de infectări. Pandemia este departe de a se fi încheiat, însă există norme stricte astfel încât să avem alegeri cu riscuri minime: dezinfectarea riguroasă a secțiilor, circuite separate de circulație. Dacă toată lumea va respecta câteva reguli de bază - purtarea măștii, igiena mâinilor, dezinfectarea obiectelor folosite în comun - atunci riscul de infectare este redus la minim.

Campania a fost activă, acest lucru este un câștig pentru democrație.

Mergeți la vot în număr cât mai mare și alegeți-i pe cei care pot face ceva”, a transmis Klaus Iohannis.

 

Lasă un comentariu

cbasatumare

centrulgmzamfirescu

energy kids

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii