Banner blato Livrare1 
banner simple shop

Caritas Satu Mare | 3,5% sprijin = 100% implicare

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare cere sprijinul comunității pentru asigurarea continuității serviciilor sociale actuale și pentru înființarea unor servicii noi, necesare din cauza pandemiei.   

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare activează în beneficiul comunității de peste 30 de ani. În anul 2020 Caritas a furnizat servicii sociale acreditate pe raza județelor Satu Mare și Maramureș pentru peste 2000 de copii vulnerabili social, persoane cu dizabilități, vârstnici care suferă de boli cronice, cât și pentru persoane și familii aflați în situații de criză. 

Misiunea asumată – sprijinirea persoanelor aflate în nevoie, în spirit creştin, fără deosebire de naţionalitate, religie, rasă, sex sau convingeri politice – organizația a încercat să o îndeplinească și în perioada dificilă a pandemiei. În cele două luni ale stării de urgență, Caritas a asigurat prin centrele sale de îngrijire la domiciliu îngrijire vârstnicilor bolnavi, a furnizat mâncare gătită pentru beneficiarii cantinelor sociale și a oferit ajutor imediat și consiliere prin Centrul de Resurse pentru Integrare Socială și Profesională – căci, conform ordonanțelor aflate în vigoare a fost posibilă furnizarea doar a acestor tipuri de servicii. Începând cu a doua parte a lunii mai, după instaurarea stării de alertă și-au continuat activitatea și centrele de zi pentru copii, centrele de reabilitare și căminele de zi pentru vârstnici ale organizației. Din vară, paleta serviciilor s-a îmbogățit cu două servicii noi de tip masa pe roți, prin care, în fiecare lună, în Satu Mare și în Baia Mare câte 40 de vârstnici beneficiază de masă caldă livrată la domiciliu. 

Cine poate, să se implice  

”În anul 2020 cea mai mare provocare pentru organizația noastră a fost supraviețuirea, mai exact: să putem asigura în continuare serviciile sociale existente. Pentru a remedia dezechilibrul social produs de pandemie este însă nevoie să ne îndreptăm privirea spre viitor, să punem bazele unor servicii sociale noi” – susține dr. Ioan-Laurențiu Roman, director general al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare. 

Printre obiectivele din acest an ale organizației se numără înființarea unui centru pentru viață independentă pentru persoane adulte cu dizabilități, înființarea unor centre de îngrijire la domiciliu în noi localități, extinderea categoriei beneficiarilor serviciilor de îngrijire la domiciliu cu adulți cu dizabilități care suferă de boli cronice și au vârsta sub 65 de ani și nu în ultimul rând înființarea unui centru comunitar. În realizarea acestor obiective se pot implica și membrii comunității, printre altele prin redirecționarea a 3,5% din impozitul lor pe venit către Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare. 

Persoanele fizice autorizate pot decide asupra destinației a 3,5% din impozitul lor pe venit prin completarea declarației unice, iar ceilalți plătitori de taxe prin completarea și depunerea formularului 230. Formularul 230 poate fi depus personal la registratura organului fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa de domiciliu, respectiv personal la sediul beneficiarului sumei, prin poștă sau online – prin intermediul serviciului Spațiu privat virtual. Formularul 230 completat cu datele organizației poate fi descărcat de pe pagina de web: http://www.caritas-satumare.ro/

Data limită pentru depunerea formularului 230 este 25 mai.

Datele organizației sunt următoarele:

Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare

Cod de identificare fiscală: 4960929,

Cont bancar (IBAN): RO80 RNCB 0221011282140001.

”Sprijinul comunității este acea stâncă, acea temelie solidă pe care munca Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare realizată în beneficiul comunității se poate clădi, și de-a lungul celor 3 decenii de existență s-a dovedit a fi cel mai sigur fundament. Iubirea făptuitoare – căci aceasta înseamnă denumirea „Caritas” – pentru a putea activa în beneficiul comunității regulat, zi de zi, și nu doar aleatoriu, are nevoie tocmai de o astfel de bază stabilă și puternică” – afirmă dr. Ioan-Laurențiu Roman rugându-i pe cetățeni să sprijine munca organizației prin redirecționarea a 3,5% din impozitul lor pe venit către Caritas.

Caritas 3.5

Lasă un comentariu

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii