Obiectul acestui contract cuprinde proiectarea şi execuţia unei instalaţii de tratare termică și valorificare a nămolului, amplasată în cadrul staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Satu Mare. Prin instalația de uscare a nămolului propusă se urmărește în primul rând uscarea întregii cantităţi de nămol generat de toate cele 21 de staţii de epurare aflate în operare în județul Satu Mare, precum și de cele 5 stații care vor fi construite/extinse prin Proiectul Regional, astfel încât nămolul va avea un conținut de substanță uscată de minim 90%. Stabilizarea nămolului va contribui la reducerea mirosului și a conţinutului de microorganisme patogene. Totodată, se va reduce volumul nămolului şi a costurilor de transport, fiind respectate cerinţele legale şi strategice privind managementul nămolurilor din întregul județ.
”După 2016, Satu Mare a avut o viziune de dezvoltare care s-a bazat pe câteva direcţii: atragerea de investitori noi, o infrastructură de bună calitate, îmbunătăţirea serviciilor publice şi atragerea fondurilor europene. S-a menţinut un ritm bun de dezvoltare şi rezultatele se văd.
Atragerea de fonduri europene a fost o prioritate. În următorii 3 ani, din 10 lei cheltuiți de municipiul Satu Mare pe investiții, 7 lei provin din fonduri europene. Iar, APASERV SATU MARE, operatorul de apă la care municipiul Satu Mare e acționar majoritar, este un campion al fondurilor europene.
Semnăm azi un nou proiect finanțat din fonduri europene, care intră în implementare. Este un proiect foarte important, atât prin valoarea lui, 25 milioane de lei, dar mai ales pentru efectele benefice pentru sătmăreni. Această stație de tratare și valorificare a nămolului va contribui semnificativ la dezvoltarea activității derulate de APASERV SATU MARE, la îmbunătățirea condițiilor de sănătate și confort pentru cetățeni, precum și la reducerea poluării mediului înconjurător”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
Valoarea acestui proiect este de 21.249.990 lei (fără TVA), cu o durată de execuție a lucrărilor de 18 luni, la care se va adăuga o perioadă de garanție de 36 de luni.
La semnarea contractului au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, administratorul public al județului, Kovács Máté și primarul Municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.