Ieri, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a descoperit în apropierea frontierei de stat pe direcţia localităţii Lupcina, 4 colete abandonate ce conţineau ţigări de contrabandă.
Imediat au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.
Cele 4 colete cu țigări au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de aproximativ 23.500 ei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și de trecere frauduloasă a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerii la răspundere a acestora.