Imprimă această pagină

Șofer (87 ani) lăsat fără permis de conducere pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale. 

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 44 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 13 conducători auto.
Astfel, 8 conducători auto, cu vârste cuprinse între 36 și 56 de ani, au fost identificați, în trafic, conducând cu viteze cuprinse între 107 și 126 de km/h pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50, respectiv 70 km/h.
Un conducător auto, de 48 de ani, din Maramureș, a fost identificat, în trafic, în timp ce efectua manevra de depășire, pe sectoare de drum unde depășirea este interzisă.
Patru conducători auto, cu vârste cuprinse între 18 și 87 de ani, nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc marcat și semnalizat corespunzător cu trecere pentru pietoni.

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii