Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, aplicând peste 145 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ au aplicat peste 145 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 47.000 de lei.
Totodată, a fost luată măsura reținerii a 9 permise de conducere, 5 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.