În luna februarie 2023 s-au înregistrat mai puține căsătorii, nașteri, decese, divorțuri în județul Satu Mare, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
În luna februarie 2023 numărul nașterilor înregistrate în județul Satu Mare a fost de 181 copii, cu 56 copii mai puțini decât în luna precedentă (ianuarie 2023) și cu 13 copii mai puțini decât în luna februarie 2022.
Numărul deceselor înregistrate în luna februarie 2023 a fost de 321, cu 65 de decese mai puține decât în luna precedentă (ianuarie 2023) și cu 116 decese în scădere față de luna februarie 2022.
Astfel, în luna februarie 2023 s-au înregistrat 77 căsătorii, cu șapte mai puține față de luna ianuarie 2023 și cu una mai puțin față de luna februarie a anului trecut.
Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive a fost de 29 în luna februarie 2023, cu unul mai mult decât în luna ianuarie 2023, dar cu 49 mai puține decât în luna februarie a anului trecut.