pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Elevii Colegiului Economic ”Gheorghe Dragoș” Satu Mare au stat ”DE VORBĂ CU UN POLIȚIST”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Marți, 14 mai a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, prin Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității a organizat un eveniment de lansare a proiectului local de prevenire ”DE VORBĂ CU UN POLIȚIST”.

Astfel, într-un cadru nonformal, marți, 14 mai a.c., elevii Colegiului Economic ”Gheorghe Dragoș” Satu Mare, coordonați de către profesorii diriginți și profesorul consilier școlar au avut o primă întâlnire cu reprezentanta Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Pe parcursul întâlnirii s-a vorbit liber despre principiile și valorile morale care ne ghidează viața de elev, despre puterea de a face față presiunii grupului, despre modalitățile care ne sunt la dispoziție pentru a preveni și reduce comportamente agresive, din sfera încălcării legii, percepute deseori ca normale, devenite automatisme și care reprezintă abuzuri și încălcarea drepturilor celorlalți.

Și, pentru că mulți tineri și-au exprimat dorința de urma o formă de școlarizare aparținând Ministerului Afacerilor Interne – școlile de agenți de poliție și Academia de Poliție – acestora le-au fost prezentate informații specifice legate de criterii de admitere, probele scrise, traseul sportiv, s-a răspuns întrebărilor vizând promovarea profesiei de polițist și s-au împărțit pliante informative.

”Proiectul preventiv ”DE VORBĂ CU UN POLIȚIST” a fost bine primit de către cei prezenți la întâlnirea cu polițiștii, atât elevi, cât și cadre didactice, urmând ca în fiecare săptămână, tinerii liceeni din cadrul Colegiului Economic ”Gheorghe Dragoș” Satu Mare să se întâlnească, într-un cadru nonformal, cu polițiștii sătmăreni și cu invitații acestora, să ”stea de vorbă cu un polițist”, pentru îndeplinirea dezideratului de a facefront comun, de a ne uni forțele și a ne canaliza  eforturile pentru realizarea unui climat de siguranță în școli”, a transmis IPJ Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii