pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Două certificate de înmatriculare false, descoperite la controlul de frontieră

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii de frontieră sătmăreni fac cercetări în privinţa a doi cetățeni ucraineni care la controlul de frontieră au prezentat, pentru mașinile pe care le conduceau, certificate de înmatriculare false. 

Azi-noapte, puțin după miezul nopții, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 29, respectiv 37 de ani. Fiecare conducea câte un autoturism înmatriculat în Ucraina.

În cadrul verificărilor, la solicitarea polițiștilor, aceştia au prezentat şi documentele mașinilor.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare.

Astfel, poliţiştii de frontieră au constatat că în ambele cazuri certificatele de înmatriculare ale autoturismelor nu întrunesc elementele de formă și de fond ale unor documente autentice, fiind false.

 În ambele cazuri s-au întocmit lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la finalul cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii