Cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

La datele de 13 și 14 februarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus  reținerea a două persoane, de 31 de ani și 46 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina bărbatului de 46 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada septembrie 2024 - ianuarie 2025, bărbatul, de 46 de ani, ar fi procurat și deținut diferite cantități de droguri de risc și mare risc, destinate comercializării către consumatori din județul Satu Mare.

În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, au fost găsite și ridicate aproximativ 10 grame de substanță cristalină (3-CMC, drog de mare risc),  o cantitate de canabis (drog de risc), cântare electronice, obiecte purtând urme de substanță, două arme albe, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea,  în locuința bărbatului de 31 de ani (recidivist) au fost descoperite în cursul percheziției și ridicate aproximativ 80 de grame de cristal 3-CMC, drog de mare risc, destinată vânzării.

În ziua de 14.02.2025,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus  arestarea preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii