În această după-masă, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unui motociclist.
Accidentul a avut loc între o mașină și o motocicletă, la intersecția străzilor Corvinilor și Calea Traian.
La fața locului s-au deplasat o ambulanță și echipaje de poliție.
Din primele informații, șoferul mașinii i-ar fi tăiat calea motociclistului, impactul fiind puternic.
În urma impactului, conducătorul motocicletei a reușit să-și dea singur casca jos de pe cap, apoi a intrat în inconștiență, până la venirea ambulanței. În urma manevrelor efectuate de echipajul medical, tânărul a fost stabilizat și transportat la Urgență. Din primele informații, acesta s-a ales cu politraumatisme și policontuzii.
Știre în curs de actualizare.