Imprimă această pagină

Accident grav în Cig. Bărbat transportat la Urgențe, după ce s-a răsturnat cu camionul în șanț

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi, 23 martie, în jurul orei 11:45, dispeceratul ISU SATU MARE a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Cig, pe strada Principală, unde un autocamion s-a răsturnat în șanț.

La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență forțe și mijloace din cadrul Punctului de Lucru Tășnad, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor SMURD, încadrate cu un total de 7 cadre militare. 

De asemenea, la intervenție a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma evaluării situației, s-a constatat că există o singură victimă, respectiv șoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani. Acesta s-a autoevacuat din vehicul, fiind conștient și cooperant la momentul preluării de către echipajele medicale.

Circulația rutieră în zonă este afectată, desfășurându-se pe o singură bandă de mers.

Victima va fi transportată la o unitate medicală pentru investigații suplimentare și acordarea îngrijirilor de specialitate.

Echipajele de pompieri rămân la fața locului pentru asigurarea măsurilor de prevenire și gestionare a situației.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii