Imprimă această pagină

Polițiștii au stabilit cine se face vinovat de producerea accidentului rutier din Dindești

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La data de 23 martie a.c., la ora 13:09, polițiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 108M, din localitatea Dindești.

Din primele verificări, polițiştii au constatat faptul că un bărbat de 69 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul exploziei unui pneu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, intrând în șanț.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr de 25 de ani, din județul Bihor, pasager în autoturism, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii