Imprimă această pagină

Incendiul din Dara, lichidat. Pompierii au stabilit cauza producerii incendiului

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi, 4 mai, în jurul orei 11:30, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Dara.

La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu 7 cadre militare, precum și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorolț.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, în care se aflau depozitate materiale combustibile, precum lemn și cauciucuri. Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat în scurt timp, fiind împiedicată propagarea acestuia la locuința din apropiere.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.

Reamintim cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special în ceea ce privește utilizarea focului deschis, pentru a evita producerea unor astfel de evenimente.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii