Imprimă această pagină

Șoferi prinși la volan băuți sau fără permis de conducere

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Conducători auto, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.

 

La data de 16 mai a.c., la ora 18:42, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale pe Drumul Comunal 7, la ieșire din localitatea Doba.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 38 de ani, din oraș Ardud, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanț.

În urma impactului, nu au existat victime omenești, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice anulat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de unui vehicul sub influența alcoolului și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 16 mai a.c., la ora 21:26, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale în localitatea Poiana Cordului.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 37 de ani, din localitatea Crucișor, în timp ce conducea un autoturism, încercând să evite un obstacol, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.

În urma impactului, nu au existat victime omenești, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***  

La data de 16 mai a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 194B, din localitatea Micula, au oprit un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din localitatea Doba.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 17 mai a.c., în jurul orelor 08:35, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Nicolae Golescu, din municipiul Satu Mare, au oprit în traficul rutier un autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii