În noaptea de 28 spre 29 noiembrie 2016, în jurul orei 23.20 polițiștii Secției Rurale Satu Mare au oprit în trafic în localitatea Iojib, un autoturism condus de o femeie de 41 de ani, din Seini, județul Maramureș.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au descoperit 170 pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate în vederea confiscării întrucât nu prezentau banderole de marcaj sau timbru fiscal, fiind de proveniență din Ucraina.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.