Imprimă această pagină

Percheziții în Satu Mare: Programul „Masa Sănătoasă”, fraudat prin decontarea de meniuri fictive pentru elevi Recomandat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Percheziții în Satu Mare: Programul „Masa Sănătoasă”, fraudat prin decontarea de meniuri fictive pentru elevi.

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 19.05.2026, au fost puse în executare un număr de opt mandate de percheziţie domiciliară, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, în cadrul unui dosar penal vizând săvârşirea infracţiunilor de obținerea ilegală de fonduri, delapidare şi fals intelectual.

Din cercetările preliminare efectuate în cauză a rezultat că la nivelul unităţilor de învăţământ situate pe raza comunei Socond, în aplicarea programului național „Masa Sănătoasă ” prevăzut de Hotărârea de Guvern nr. 23 din 28 ianuarie 2025, program finanțat din bugetul de stat, unitățile de învățământ, prin intermediul personalului cu atribuții în acest sens, cu sprijinul societății de catering contractante, determină achitarea din bugetul de stat a unui număr de meniuri superior numărului de elevi prezenți fizic în fiecare zi la orele de curs, prejudiciind astfel bugetul de Stat, prin aceea că numărul meniurilor livrate zilnic era mult inferior celor achitate.

Cercetările sunt in desfăşurare iar administrarea probelor va contribui la clarificarea situaţiei de fapt şi a contribuţiei fiecărei persoane implicate, urmând ca, atunci când împrejurările vor permite, să oferim detalii suplimentare.

Urmărirea penală este efectuată în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie şi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii