Imprimă această pagină

Sute de muncitori de la Electrolux se află în grevă generală de 31 de zile

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aproximativ 400 de muncitori de la Electrolux se află în grevă generală de 31 de zile. Tot ce vor este un salariu care să le asigure supraviețuirea, mai precis, aceștia solicită 2 lei în plus pe oră.

O parte dintre muncitori au ieșit vineri din grevă dar, totodată, au ieșit și din sindicat”, a spus liderul sindicatului liber “Samus”, Sorin Faur, care consideră că ”Nu își dau seama, că până la urmă, trebuie semnat un contract colectiv de muncă” și că “Dacă nu ai sindicat, nu ai cine să te reprezinte.”
Liderul poliţiştilor sindicalişti din Satu Mare, Marius Gânță, i-a felicitat pe muncitori că au rezistat atâta timp în grevă.
Cei doi sindicaliști susțin că este necesar ca sindicatele de la nivel național să în sprijine financiar, asta pentru că muncitorii au nevoie de bani, odată cu apropierea sărbătorilor pascale, dar și scadența facturilor emise pentru perioada iernii.
Sorin Faur le-a mai transmis muncitorilor greviști că banii pe care îi vor primi, vor trebui rambursați.
Cu toate acestea, greviștii sunt dispuși să meargă mai departe.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii