Banner blato Livrare1 
banner simple shop

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au identificat în trafic pe raza localității Turț, un conducător auto, de 34 de ani, care se afla la volanul unui autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În cadrul celei de a XV-a ediţii a campaniei naţionale Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, ieri, 4 iunie, a fost organizată la sediul Taberelor Şcolare o masă rotundă dedicată prevenirii violenţei împotriva femeilor, în general, şi a violenţei în familie, în special.

Astăzi a început ”Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Evenimentul implică organizarea unei suite de activităţi informativ-preventive în spaţii publice, în cadrul unor întâlniri cu grupurile ţintă.

Două persoane au fost rănite ușor în urma unui eveniment rutier, produs în noaptea trecută, în jurul orei 00.20, pe fondul neacordării priorității de trecere.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare informează cetățenii cu privire la faptul că activitatea Biroului Rutier Satu Mare s-a mutat pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 2, din municipiul Satu Mare.

Sunt corecți, ascultă cu sfințenie ordinele și nu sunt niciodată bănuiți de corupție. Se specializează, susțin examene și se antrenează zilnic. Este vorba despre câinii de poliție. 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au constatat ieri două infracțiuni rutiere în flagrant.

În anul 2018, polițiștii din cadrul Serviciului Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, au eliberat 30.322 de certificate de cazier, cetățenilor care le-au solicitat.

Polițiștii sătmăreni au constatat 190 de infracțiuni de natură economico-financiară în anul 2018, potrivit bilanțului IPJ Satu Mare pe anul trecut prezentat azi, în cadrul unei conferințe de presă de către inspectorul șef Sorin Stan.

În mai puțin de zece minute au intervenit polițiștilor sătmăreni, în urma apelurilor de urgență, în anul 2018, potrivit bilanțului IPJ Satu Mare pe anul trecut prezentat azi, în cadrul unei conferințe de presă de către inspectorul șef Sorin Stan.

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii